Să presupunem că, după lungi căutări, o haină este cumpărată... E lungă, nu foarte subţire, dar dreaptă, material bun, ţine de cald, se asortează cu aproape orice...Vine dintr-o colecţie de haine zdravene - croitori severi!
La un moment dat începe să strângă, să pară că nu e destul de cambrată, destul de călduroasă.
Posesorul începe să se plângă că nu are buzunarele croite cu stil...Hainei i se şopteşte, când este aşezată cuminte în spaţiul amenajat pentru ea, că "Doamne fereşte" să se boţească pe la coate! I se cere să nu cumva să aibă vreodată aţe, scame, cusături imperfecte, nuanţe ciudate de culoare vie. Apoi este aşezată iar la locul ei, şi neglijată ceva vreme, pentru că un amic sau doi, au spus despre ea că este grozavă. Apoi când lumea întreabă de ce nu este îmbrăcată haina, posesorul simte cumva că această bucată de stofă devine mai populară decât personalitatea-i...
Apoi e purtată din nou, mereu cu accesorii care să nu o evidenţieze - mai o eşarfă colorată cu hobby-uri neîmpărtăşite, mai o cămaşă plină de o oboseală roz, un pulover pigmentat cu imperfecţiuni de limbaj, nişte mănuşi înviorate cu reproşurile cartierului în care a fost croită, şi mai ales un fes înnădit cu planurile exagerate de viitor...
Haina nu are dreptul să creadă că are vreun rol în viaţa socială a purtătorului, şi nu numai. Apoi alte reproşuri, în timp ce ea stă cuminte unde e aşezată. Haina devine nedemnă de posesor; el merită să poarte ceva mai bun, o alta mai discretă, mai sobră, mai elegantă ... o haină nouă! Dar îi ramâne o haină simpatică...
Şi se pleacă la cumpărături! Haina iniţială rămâne trântită în vechea locaţie. Se caută intens luni de zile, magazine diferite, şi hopa! Se apare în societate cu haina cea nouă. Surpriză pentru toată lumea: e scurtă, largă, cu cotiere neasortate, o croială dubioasă, ceva scame la guler, o înnădeală din fir gros şi culoarea este fuchsia! În pretenţiosul şifonier nicicând o astfel de haină nu şi-a avut locul... Nu se încadrează în stilul vestimentar, nu se potriveşte cu impunătoarea prezenţă a purtătorului, încalcă principiile, şi atrage atenţia (colcăind de interjecţia "Câh!")
Cum în modă orice e posibil, hainele se întâlnesc, într-un şifonier neutru. Vechea haină, uşurată (acum) de povara de a fi purtată anapoda, alege discreţia. Cea nouă, pe val, îşi dă buzunarele pe dos, îşi răsuceşte mânecile, îşi desface şi o glugă neflatant de scurtă... Râsete în şifonier, delir. Cămăşile şi sacourile, prietene cu posesoru', mustăcesc ironic la vederea căptuşelii deplasate, făcând semne simpatice cu nasturii către vechea haină...
Un strop de tristeţe. Haina cea veche se întreabă: de ce s-a lăsat purtată atâta vreme de cineva care preferă un alt stil de veştmânt - care să suporte orice fenomen meteo, orice tip de curăţare, orice aşezare lângă tricouri jerpelite şi veste bulversate, orice perioade de abandon...
Răspunsul şi-l dă singură, după luni bune de dry cleaning, şi consiliere de la un palton categoric (şi istoric relevant): nu a putut să creadă că o haină simplă ca ea, poate îmbrăca un om cu o aparenţă atât de complexă ca a lui. Pentru că orice haină îşi doreşte să fie îmbrăcată de un manechin arătos, gentil, cu gust - ca şi cum aparenţa i-ar da valoare până şi ei, bucăţii de stofă menită să fie, în mintea posesorului, doar un obiect vestimentar ce nu incomodează.
Dar haina a aflat că poate alege să se pitească in raft, în spatele gecilor turcoaz, şi al paltoanelor 3/4, şi să iasă la iveala când cumpărătorul nu este neapărat arătos şi încadrat în tiparele despre care fabricanţii spun că ar fi ideale pentru o purtare şi îngrijire pe termen lung…
Că poate da bucuroasă din mâneci, şi buzunarul interior poate tremura cu tot cu aţele-i imperfecte, când cu grijă, este scoasă dintre celelalte haine agăţate, şi i se face loc lângă el, purtătorul potrivit…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu